joc amintit de Alina (Graz AT) !

Carnea era destul de rara in orasele din Romania anilor ’80. Se formau cozi interminabile in dreptul Alimentarelor, de fiecare data cand se zvonea ca “se da ceva”. A trebuit sa treaca mult timp dupa Revolutie pentru ca cetateanul nostru tipic sa nu se aseze la fiecare rand pe care il intalneste in drumurile sale prin oras. Imi aduc aminte ca la sat situatia era mai suportabila, in special in zonele in care nu se realizase colectivizarea.

La oras friptura de pui era un deliciu dublu pentru copii. Puii veneau de obicei de la tara si dupa terminarea mesei se practica aproape intodeauna jocul numit Iadeș. Similar in concept cu verde stop, jocul poarta si numele unui os în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. Regulile sale sunt simple: se juca in 2, fiecare copil apucand unul din capetele osului. Inainte de a trage spre a-l rupe, se rostea miza (o pounca, bani sau un obiect dorit etc.). In prima faza castiga cel care ramanea cu bucata de os mai mare in mana. Dupa aceasta de fiecare data cand cel ce a castigat ii inmana sau ii dadea ceva celui care a ramas cu osul mic in mana, acesta era obligat sa spuna cuvantul “Iades”. In cazul in care uita, jocul se termina prin revendicarea mizei de catre castigator.

Mai jos va prezint un extras interesant dintr-un articol scris de Rodica Zafiu in Romania Literara.

“… Jocul era foarte popular la noi în secolul al XIX-lea şi a intrat şi în literatură: în adaptarea unor naraţiuni de largă circulaţie, în care o femeie câştigă rămăşagul cu bărbatul ei trezindu-i gelozia sau, dimpotrivă, îşi maschează trădarea sub un pariu, dramaturgii au ales ipostaza pitorească şi, se pare, foarte cunoscută de publicul vremii, a iadeşului. La Alecsandri, în Iorgu de la Sadagura (1844), Zoiţa aţâţă gelozia soţului ei – personaj eminamente balcanic, cu nume greco-turcesc, Agamemnon Kiulafoglu –, cu care joacă iadeş („De când am pus iedeş amândoi, n-am cap să mă odihnesc”). Acesta îi cere exasperat cheia de la orologiul în care bănuieşte că e ascuns un bărbat: „Zoiţa (dându-i cheia): Dacă nu mă crezi, poftim cheia… deschide şi vezi. (Kiulafoglu ia cheia) Iadeş! am câştigat rămăşagul”. Iadeş e şi titlul unei piese a lui Alexandru Macedonski (din 1880), care se încheie cu o scenă asemănătoare, în faţa unui dulap încuiat: „Elena (dându-i cheia): Ei bine! Na-o. (pe când Guguţă aleargă la dulap, Elena se umflă de râs şi îi strigă:) Iadeş!”. Tot Iadeş se intitulează un film românesc din 1926. Jocurile la modă pot fi trecătoare, dar referin- ţele literare rămân.”

Aici gasiti intregul articol scris de Rodica Zafiu in Romania Literara

Iades de pistruiatu este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România . Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://pistruiatu.ro/licentiere-copyright/.